Tulburările intestinale cauzate de diabet
Diabetul vechi poate conduce la reducerea funcţiei nervilor autonomi care controlează activitatea musculară a stomacului. O afecţiune denumită gastropareză diabetică reduce activitatea cu rol de amestec şi propulsie a stomacului. Treptat, stomacul începe să semene cu un sac moale şi se măreşte. Semnele constau în voma unor cantităţi mari de lichide şi de alimente parţial digerate, care au fost ingerate cu până la 1-2 zile. Medicamente precum metoclopramidul (Reglan) sau eritromicina sunt uneori eficiente în tratamentul acestei afecţiuni.
Deteriorări asemănătoare ale nervilor care deservesc intestinul pot afecta propulsia activă a alimentelor la nivel intestinal. Diareea tinde să apară în timpul nopţii şi deoaTece este afectată atât funcţia motorie cât şi funcţia senzitivă a sfincterului anal, poate să apară incontinenţă pentru fecale, mai ales în timpul somnului. De asemenea poate fi observat un grad de malabsorbţie.
Niciun comentariu: