Umflarea picioarelor şi a gambelor
Umflarea picioarelor şi a gambelor - cauze, semne si simptome
Umflarea (edemele) picioarelor şi a gambelor este frecventă după perioade lungi de şedere pe scaun, cum se întâmplă în zborurile lungi cu avionul. Când edemele apar în afara unor condiţii evidente, pot constitui semnele unei afecţiuni grave. Edemele picioarelor sunt asociate cu una dintre următoarele afecţiuni:
• Celulita
Această formă de infecţie cutanată produce de obicei înroşirea, tumefierea, încălzirea şi sensibilitatea zonei afectate. Se poate asocia şi febra.
• Insuficienţa cardiacă congestivă
Edemele apar la ambele picioare. Pot fi însoţite de edeme ale abdomenului şi dispnee de efort sau în poziţia culcat.
• Tromboza venoasă profundă
Această afecţiune produce în mod tipic edeme brusc apărute ale piciorului, însoţite de dureri şi sensibilitate în partea posterioară a genunchiului şi gleznei. De asemenea, piciorul capătă o culoare vineţie.
• Limfedemul
Edemul apare la unul sau la ambele membre inferioare şi se poate extinde la degete.
• Tromboflebita superficială
Durerea, edemul, înroşirea şi sensibilitatea apar pe pielea de deasupra unei vene a piciorului - de obicei o venă varicoasă.
• Insuficienţa venoasă
Edemul se accentuează caracteristic când staţi aşezat mai mult timp şi este mai redus dimineaţa. De asemenea, puteţi prezenta durere în picior, îngroşări ale tegumentelor şi colorarea în brun a tegumentelor gleznei.
Niciun comentariu: