Vaccinarile
Prevenţia este esenţială pentru menţinerea sănătăţii. Estemult mai bine să previi o boală decât să o tratezi. Una dintre cele mai bune metode de a vă proteja - atât pe dumneavoastră cât şi pe cei din familie - de o serie de boli este vaccinarea.
Imunizarea, un alt termen folosit pentru vaccinare, este cea mai bună formă de apărare împotriva unor boli ca: pojarul (rujeola), oreionul (parotidita epidemică), tetanosul, hepatita şi poliomielita. Imunizarea stimulează mecanismele naturale de apărare ale organismului, pentru ai mări rezistenţa la infecţii, distrugând virusul înainte ca acesta să provoace boala.
Datorită vaccinurilor, multe boli infecţioase care erau odată frec- vente în SUA, acum sunt rare sau au dispărut. Părinţii nu trebuie să se mai teamă că, din cauza unor boli ca difteria, tuşea convulsivă (bacilul pertussis) sau pojarul, copiii lor pot muri sau pot rămâne cu handicapuri definitive. Copiii nu mai trebuie să evite fântânile şi bazinele de înot pentru a nu contacta poliomielita.
Din momentul în care, în secolul XX, vaccinurile au început să fie folosite pe scară largă, au fost salvate miliarde de vieţi în toată lumea. Totuşi, în ciuda faptului că vaccinurile sunt disponibile, mulţi oameni rămân nevaccinaţi. Unul dintre motive îl constituie temerile părinţilor cu privire la riscurile vaccinării. Aceste temeri apar adesea datorită informării greşite.
Imunitatea dobândită natural (postexpunere)
Imunitatea dobândită natural apare după ce organismul dumneavoastră a fost expus la un anumit microorganism. Sistemul dumneavoastră imun mobilizează un sistem complex de apărare pentru a preveni reîmbolnăvirea la un nou contact cu tipul respectiv de virus sau bacterie.
Expunerea la un microorganism străin (anrjgen) activează produce- rea de către organism a unor anumite tipuri de celule albe, numite celule B (limfocite B). Celulele B se transformă în plasmocite (alt tip de celule), care vor produce cantităţi mari de anticorpi proiectaţi specific pentru a lupta împotriva acelui microorganism invadator. Aceşti anticorpi circulă în lichidele organismului. Când microorganismul invadator pătrunde a doua oară în corpul dumneavoastră, anticorpii îl recunosc şi îl distrug. O dată ce organismul dumneavoastră a produs un anumit tip de anticorp, poate oricând, la nevoie, să producă rapid cantităţi mari de anticorpi de tipul respectiv.
în plus faţă de acţiunea celulelor B, celulele albe numite macrofage atacă şi distrug microorganismele străine. Macrofagele „prelucrează" microorganismul străin, analizând dacă acesta reprezintă un pericol pentru organismul dumneavoastră. Dacă organismul dumneavoastră intră în contact cu un germen Ia care nu a fost expus, informaţiile despre acest germen sunt transmi- se unor celulele albe numite celule T-helper (ajutătoare). Aceste celule ajută în procesul de formare a altor tipuri de celule anninfecţioase, printre care şi celulele T cu memorie.
Odată ce aţi fost expus la un anumit virus sau bacterie, la următorul contact cu acest germen, anticorpii şi celulele T cu memorie intră în acţiune. Aceştia reacţio- nează imediat la pătrunderea în corp a microorganismului respectiv, atacându-I înainte ca el să producă boala. Sistemul dumneavoastră imun poate recunoaşte şi combate eficient mii, chiar milioane, de microorganisme diferite.
Imunitatea dobândită prin vaccinare (imunitate artificială)
Acest tip de imunitate apare în urma injectării unui vaccin. Vaccinul acţionează asupra sistemului imun care îşi dezvoltă capacitatea de a lupta împotriva infecţiei respective şi îşi introduce în memorie infor- maţiile cu privire la acel germen fără ca organismul dumneavoastră să fie expus la acea boală. Vaccinul conţine germeni omorâţi sau atenuaţi (slăbiţi) sau doar anumite porţiuni din gemenul infecţios. în contact cu vaccinul, organismul dumneavoastră crede că a fost invadat de un germen infecţios specific, sistemul imun declanşând acţiunea de distrugere a microor- ganismului şi de prevenire a îmbol- năvirii la un nou contact cu acesta.
Dacă sunteţi expus la o boală împotriva căreia aţi fost vaccinat, germenii invadatori vor fi întâmpinaţi de anticorpii pregătiţi să-i distrugă. Imunitatea care apare după vaccinare este identică cu cea dobândită natural, în urma infecţiei. în cazul anumitor boli, vaccinul este chiar mai eficient decât infecţia în producerea imunităţii; în plus, vaccinurile pot fi administrate fără riscul efectelor severe ale bolii respective.
Pentru a obţine un răspuns imun complet pot fi necesare mai multe doze de vaccin. Unele persoane nu-şi dezvoltă imunitatea specifică după primele doze de vaccin, dar răspund adesea la administrările ulterioare. în plus, imunitatea conferită de anu- mite vaccinuri - de exemplu, antite- tanos sau antipertussis - nu durează toată viaţa. Datorită faptului că răspunsul imun se poate diminua îh timp, poate fi necesară administrarea unei noi doze de vaccin (doză de amplificare, rapel) pentru a reface sau creşte imunitatea.
Germenii vii atenuaţi
Unele vaccinuri, cum sunt cele pentru pojar, oreion şi varicelă, folosesc virusuri vii care au fost atenuate (slăbite).
Germenii omorâţi sau inactivaţi
Alte vaccinuri folosesc bacterii sau virusuri inactivate (omorâte). în acest mod este obţinut vaccinul antipoliomielitic inactivat (IPV - inactivated polio vaccine).
Vaccinuri an titoxice
Unele tipuri de bacterii determină boala prin producerea de toxine care invadează circulaţia sangvină. Vaccinurile antitoxice, cum sunt cele pentru difterie şi tetanos, folosesc toxine bacteriene prelucrate astfel încât să nu mai fie periculoase.
Vaccinuri acelulare şi pe bază de componente ale germenilor
Acestea sunt produse utilizând doar anumite părţi ale virusului sau ale bacteriei respective. în acest mod sunt produse vaccinul antihe- patitic şi cel anti-HaemophiluB influenzae tip b (Hib).
In realitate, vaccinurile sunt foarte sigure. Pentru a se aproba utilizarea lor, acestea trebuie să se încadreze în anumite standarde foarte strict legate de lipsa de riscuri, standarde stabilite de către Departamentul pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor (Food and Drug Administration - FDA, SUA). Pentru a întruni criteriile prevăzute în aceste standarde sunt necesare testări de până la 10 ani, urmate de 3 faze de studii clinice.
Şi după ce vaccinurile sunt autorizate şi puse Ia dispoziţia populaţiei, FDA şi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC, SUA) continuă să monitorizeze eventualele riscuri prezentate de acestea. în plus, cercetarea continuă în domeniul respectiv, vaccinurile fiind controlate şi îmbunătăţite, efort în care sunt implicaţi medicii, cercetătorii şi lucrătorii din sănătatea publică. Riscul de a suferi din cauza bolii este mult mai mare decât riscul de a fi afectat de un vaccin adminis- trat pentru a preveni boala.
In unele cazuri, vaccinul deter- mină doar o imunitate parţială. Nu previne boala, dar adesea micşo- rează durata bolii şi severitatea simptomelor.
Un exemplu bun este reprezen- tat de vaccinul anii-Haemophtlus influeiizae tip b (Hib). înainte de introducerea vaccinului în anul 1988, această bacterie determina aproximativ 20 000 de cazuri de infecţii severe în rândul sugarilor şi copiilor americani, în fiecare an. Meningita cu Hib omora 600 de copii în fiecare an şi determina sechele ca surditate, crize convul- sive sau retardare mentală la mulţi dintre supravieţuitori. Până în anul 2000, vaccinarea a redus incidenţa infecţiei cu Hib cu 99%.
Vaccinarea nu vă protejează doar
sănătatea dumneavoastră sau pe
cea copilului dumneavoastră, ci
protejează şi sănătatea comunităţii:
în fiecare comunitate există un
număr mic de persoane care nu
trebuie vaccinate - de exemplu,
persoanele alergice la o compo-
nentă a vaccinului sau care suferă
de boli în care sunt interzise
anumite vaccinări.
Dacă 95% din persoanele dintr-o comunitate sunt vaccinate, este mult mai puţin probabil ca persoa- nele neprotejate prin vaccinare să fie expuse la contactul cu germenul respectiv, deci riscul de infecţie este mult mai mic. Acest tip de protecţie se numeşte imunitate de cohortă.
La sfârşitul sec. al XVIII-lea, Edward Jenner, un medic englez, a descoperit că inoculând unor persoane virusul vaccinei — un virus asemănător virusului vario- lic, dar care în mod obişnuit nu produce îmbolnăviri - acestea devin rezistente la variolă. în SUA şi Europa s-au declanşat campanii de vaccinare antivariolicâ. în anul 1967, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat o campanie globală, pentru elimi- narea variolei. Ultimul caz a fost raportat în anul 1977, indicând sfârşitul uneia dintre cele mai periculoase şi temute boli din istoria omenirii. în consecinţă, vaccinarea antivariolică nu mai este necesară. Totuşi, SUA păstrea- ză în depozite vaccin antivariolic pentru eventualitatea în care virusul variolic ar fi folosit ca armă biologică, în bioterorism.
Succesul campaniei de vaccinare antivariolică a încurajat eforturile mondiale de eradicare a altor boli infecţioase. Poliomielita a fost eliminată din emisfera vestică, iar numărul de cazuri la nivel mondial a scăzut dramatic. în SUA, vacci- nare a redus incidenţa pojarului cu 99% şi a infecţiei cu Hib cu 98%. Incidenţa difteriei în SUA a scăzut de la 206 000 de cazuri şi 15 520 de decese în 1921 la un singur caz raportat în 1999. Pentru generaţiile viitoare este posibil că astfel de boli să fie doar de domeniul trecutului.
Imunizarea, un alt termen folosit pentru vaccinare, este cea mai bună formă de apărare împotriva unor boli ca: pojarul (rujeola), oreionul (parotidita epidemică), tetanosul, hepatita şi poliomielita. Imunizarea stimulează mecanismele naturale de apărare ale organismului, pentru ai mări rezistenţa la infecţii, distrugând virusul înainte ca acesta să provoace boala.
Datorită vaccinurilor, multe boli infecţioase care erau odată frec- vente în SUA, acum sunt rare sau au dispărut. Părinţii nu trebuie să se mai teamă că, din cauza unor boli ca difteria, tuşea convulsivă (bacilul pertussis) sau pojarul, copiii lor pot muri sau pot rămâne cu handicapuri definitive. Copiii nu mai trebuie să evite fântânile şi bazinele de înot pentru a nu contacta poliomielita.
Din momentul în care, în secolul XX, vaccinurile au început să fie folosite pe scară largă, au fost salvate miliarde de vieţi în toată lumea. Totuşi, în ciuda faptului că vaccinurile sunt disponibile, mulţi oameni rămân nevaccinaţi. Unul dintre motive îl constituie temerile părinţilor cu privire la riscurile vaccinării. Aceste temeri apar adesea datorită informării greşite.
Cum acţionează vaccinurile
în fiecare zi, organismul dumnea- voastră este ameninţat de bacterii, virusuri şi alţi germeni- Când un microorganism patogen (care poate determina îmbolnăvirea) intră în corp, sistemul imun mobilizează mecanismele de apărare, producând nişte proteine numite anticorpi, care vor respinge microorganismul invadator. Scopul sistemului dum- neavoastră imun este să neutrali- zeze sau să distrugă microorga- nismul străin, făcându-1 inofensiv şi prevenind apariţia bolii.Să înţelegem imunitatea
Sistemul dumneavoastră imun respinge microorganismele invadatoare şi vă protejează de boală în două moduri:Imunitatea dobândită natural (postexpunere)
Imunitatea dobândită natural apare după ce organismul dumneavoastră a fost expus la un anumit microorganism. Sistemul dumneavoastră imun mobilizează un sistem complex de apărare pentru a preveni reîmbolnăvirea la un nou contact cu tipul respectiv de virus sau bacterie.
Expunerea la un microorganism străin (anrjgen) activează produce- rea de către organism a unor anumite tipuri de celule albe, numite celule B (limfocite B). Celulele B se transformă în plasmocite (alt tip de celule), care vor produce cantităţi mari de anticorpi proiectaţi specific pentru a lupta împotriva acelui microorganism invadator. Aceşti anticorpi circulă în lichidele organismului. Când microorganismul invadator pătrunde a doua oară în corpul dumneavoastră, anticorpii îl recunosc şi îl distrug. O dată ce organismul dumneavoastră a produs un anumit tip de anticorp, poate oricând, la nevoie, să producă rapid cantităţi mari de anticorpi de tipul respectiv.
în plus faţă de acţiunea celulelor B, celulele albe numite macrofage atacă şi distrug microorganismele străine. Macrofagele „prelucrează" microorganismul străin, analizând dacă acesta reprezintă un pericol pentru organismul dumneavoastră. Dacă organismul dumneavoastră intră în contact cu un germen Ia care nu a fost expus, informaţiile despre acest germen sunt transmi- se unor celulele albe numite celule T-helper (ajutătoare). Aceste celule ajută în procesul de formare a altor tipuri de celule anninfecţioase, printre care şi celulele T cu memorie.
Odată ce aţi fost expus la un anumit virus sau bacterie, la următorul contact cu acest germen, anticorpii şi celulele T cu memorie intră în acţiune. Aceştia reacţio- nează imediat la pătrunderea în corp a microorganismului respectiv, atacându-I înainte ca el să producă boala. Sistemul dumneavoastră imun poate recunoaşte şi combate eficient mii, chiar milioane, de microorganisme diferite.
Imunitatea dobândită prin vaccinare (imunitate artificială)
Acest tip de imunitate apare în urma injectării unui vaccin. Vaccinul acţionează asupra sistemului imun care îşi dezvoltă capacitatea de a lupta împotriva infecţiei respective şi îşi introduce în memorie infor- maţiile cu privire la acel germen fără ca organismul dumneavoastră să fie expus la acea boală. Vaccinul conţine germeni omorâţi sau atenuaţi (slăbiţi) sau doar anumite porţiuni din gemenul infecţios. în contact cu vaccinul, organismul dumneavoastră crede că a fost invadat de un germen infecţios specific, sistemul imun declanşând acţiunea de distrugere a microor- ganismului şi de prevenire a îmbol- năvirii la un nou contact cu acesta.
Dacă sunteţi expus la o boală împotriva căreia aţi fost vaccinat, germenii invadatori vor fi întâmpinaţi de anticorpii pregătiţi să-i distrugă. Imunitatea care apare după vaccinare este identică cu cea dobândită natural, în urma infecţiei. în cazul anumitor boli, vaccinul este chiar mai eficient decât infecţia în producerea imunităţii; în plus, vaccinurile pot fi administrate fără riscul efectelor severe ale bolii respective.
Pentru a obţine un răspuns imun complet pot fi necesare mai multe doze de vaccin. Unele persoane nu-şi dezvoltă imunitatea specifică după primele doze de vaccin, dar răspund adesea la administrările ulterioare. în plus, imunitatea conferită de anu- mite vaccinuri - de exemplu, antite- tanos sau antipertussis - nu durează toată viaţa. Datorită faptului că răspunsul imun se poate diminua îh timp, poate fi necesară administrarea unei noi doze de vaccin (doză de amplificare, rapel) pentru a reface sau creşte imunitatea.
Tipuri de vaccinuri
Vaccinurile sunt produse în câteva moduri diferite. Indiferent de tipul vaccinului, scopul este acelaşi - stimularea răspunsului imun fără a produce şi boala respectivă.Germenii vii atenuaţi
Unele vaccinuri, cum sunt cele pentru pojar, oreion şi varicelă, folosesc virusuri vii care au fost atenuate (slăbite).
Germenii omorâţi sau inactivaţi
Alte vaccinuri folosesc bacterii sau virusuri inactivate (omorâte). în acest mod este obţinut vaccinul antipoliomielitic inactivat (IPV - inactivated polio vaccine).
Vaccinuri an titoxice
Unele tipuri de bacterii determină boala prin producerea de toxine care invadează circulaţia sangvină. Vaccinurile antitoxice, cum sunt cele pentru difterie şi tetanos, folosesc toxine bacteriene prelucrate astfel încât să nu mai fie periculoase.
Vaccinuri acelulare şi pe bază de componente ale germenilor
Acestea sunt produse utilizând doar anumite părţi ale virusului sau ale bacteriei respective. în acest mod sunt produse vaccinul antihe- patitic şi cel anti-HaemophiluB influenzae tip b (Hib).
Avantajele vaccinării
Datorită faptului că multe boli pentru care există vaccinuri sunt acum rare în SUA, unii oameni consideră că nu este foarte important să se vaccineze sau să-şi vaccineze copiii. Foarte puţini oameni au văzut vreun caz de difterie, poliomielita sau tetanos. Unii consideră că igiena şi curăţenia sunt suficiente pentru a preveni bolile. Răspunsul la întrebarea „este necesar să fii la zi cu vaccinările?" este afirmativ. Multe boli infecţioase care practic au dispărut în SUA pot reapărea rapid. Germenii care produc aceste boli există încă şi pot îmbolnăvi pe cei neprotejaţi prin vaccinare. Datorită faptului că, fără să ştie, turiştii „transportă" boli dinrr-o ţară în alta, în urma unei simple călătorii cu avionul, o boală infecţioasă poate reizbucni în SUA. De la un singur purtător, o boală infecţioasă se poate răspândi rapid printre persoanele nevaccinate. Persistenţa pericolului îmbol- năviri reprezintă doar unul dintre motivele pentru care autorităţile din sănătatea publică recomandă vaccinurile. Vaccinurile prezintă avantaje atât pentru indivizi cât şi pentru comunităţi şi întreaga populaţie mondială.Siguranţa vaccinurilor
Mulţi îşi pun întrebarea şi sunt preocupaţi de siguranţa vaccinu- rilor. Una dintre temerile obişnuite este aceea că vaccinurile ar putea determina reacţii adverse sau chiar ar putea cauza boala. Părinţii se pot îngrijora după ce ascultă sau vizionează reportaje despre o „reacţie gravă" care survine la scurt timp după imunizarea copilului şi care este considerată efect secundar sau complicaţie a vaccinului. Astfel de povestiri care induc teama de vaccinare circulă frecvent.In realitate, vaccinurile sunt foarte sigure. Pentru a se aproba utilizarea lor, acestea trebuie să se încadreze în anumite standarde foarte strict legate de lipsa de riscuri, standarde stabilite de către Departamentul pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor (Food and Drug Administration - FDA, SUA). Pentru a întruni criteriile prevăzute în aceste standarde sunt necesare testări de până la 10 ani, urmate de 3 faze de studii clinice.
Şi după ce vaccinurile sunt autorizate şi puse Ia dispoziţia populaţiei, FDA şi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC, SUA) continuă să monitorizeze eventualele riscuri prezentate de acestea. în plus, cercetarea continuă în domeniul respectiv, vaccinurile fiind controlate şi îmbunătăţite, efort în care sunt implicaţi medicii, cercetătorii şi lucrătorii din sănătatea publică. Riscul de a suferi din cauza bolii este mult mai mare decât riscul de a fi afectat de un vaccin adminis- trat pentru a preveni boala.
Eficacitatea vaccinurilor
Vaccinurile sunt foarte eficiente. Cele mai multe vaccinări făcute în copilărie sunt eficiente la peste 85-99% dintre copii. De exemplu, o serie completă de vaccinare împo- triva pojarului protejează 99 din 100 de copii împotriva bolii, iar o serie completă de vaccin antipolio- mielitic protejează 99 din 100 de copii împotriva poliomielitei.In unele cazuri, vaccinul deter- mină doar o imunitate parţială. Nu previne boala, dar adesea micşo- rează durata bolii şi severitatea simptomelor.
Reducerea suferinţei şi a sechelelor
Multe infecţii pot cauza moartea, dar şi sechele permanente. Polio- mielita poate determina paralizie. Meningita poate produce surditate. Pojarul poate determina leziuni cerebrale sau moartea. Hepatitele pot produce leziuni ale ficatului. Vaccinurile previn aceste com- plicaţii severe.Un exemplu bun este reprezen- tat de vaccinul anii-Haemophtlus influeiizae tip b (Hib). înainte de introducerea vaccinului în anul 1988, această bacterie determina aproximativ 20 000 de cazuri de infecţii severe în rândul sugarilor şi copiilor americani, în fiecare an. Meningita cu Hib omora 600 de copii în fiecare an şi determina sechele ca surditate, crize convul- sive sau retardare mentală la mulţi dintre supravieţuitori. Până în anul 2000, vaccinarea a redus incidenţa infecţiei cu Hib cu 99%.
Protejarea sănătăţii
comunităţii
Vaccinarea nu vă protejează doar
sănătatea dumneavoastră sau pe
cea copilului dumneavoastră, ci
protejează şi sănătatea comunităţii:
în fiecare comunitate există un
număr mic de persoane care nu
trebuie vaccinate - de exemplu,
persoanele alergice la o compo-
nentă a vaccinului sau care suferă
de boli în care sunt interzise
anumite vaccinări.Dacă 95% din persoanele dintr-o comunitate sunt vaccinate, este mult mai puţin probabil ca persoa- nele neprotejate prin vaccinare să fie expuse la contactul cu germenul respectiv, deci riscul de infecţie este mult mai mic. Acest tip de protecţie se numeşte imunitate de cohortă.
Eradicarea unor boli în întreaga lume
Vaccinarea protejează nu numai un oraş, o ţară sau o generaţie. Bene- ficiile sale se pot extinde la scară planetară şi în viitor. Pe termen lung, scopul unui program de vaccinare este elimii orea completă a bolii. Cel puţin într-un caz, acest scop a fost extins. Eradicarea mon- dială a variolei constituie o poveste de succes a medicinei moderne. Variola a făcut ravagii timp de secole. Survenea în epidemii şi omora până la 60% dintre persoa- nele afectate. Boala producea dureri de cap puternice, febră şi o erupţie roşie, cu vezicule care adesea lăsa cicatrice desfiguratoare la supravieţuitori. Până la 1/3 dintre bolnavi ajungeau la orbire din cauza infecţiei corneene.La sfârşitul sec. al XVIII-lea, Edward Jenner, un medic englez, a descoperit că inoculând unor persoane virusul vaccinei — un virus asemănător virusului vario- lic, dar care în mod obişnuit nu produce îmbolnăviri - acestea devin rezistente la variolă. în SUA şi Europa s-au declanşat campanii de vaccinare antivariolicâ. în anul 1967, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat o campanie globală, pentru elimi- narea variolei. Ultimul caz a fost raportat în anul 1977, indicând sfârşitul uneia dintre cele mai periculoase şi temute boli din istoria omenirii. în consecinţă, vaccinarea antivariolică nu mai este necesară. Totuşi, SUA păstrea- ză în depozite vaccin antivariolic pentru eventualitatea în care virusul variolic ar fi folosit ca armă biologică, în bioterorism.
Succesul campaniei de vaccinare antivariolică a încurajat eforturile mondiale de eradicare a altor boli infecţioase. Poliomielita a fost eliminată din emisfera vestică, iar numărul de cazuri la nivel mondial a scăzut dramatic. în SUA, vacci- nare a redus incidenţa pojarului cu 99% şi a infecţiei cu Hib cu 98%. Incidenţa difteriei în SUA a scăzut de la 206 000 de cazuri şi 15 520 de decese în 1921 la un singur caz raportat în 1999. Pentru generaţiile viitoare este posibil că astfel de boli să fie doar de domeniul trecutului.
Aditivi ai vaccinurilor Pe lângă microorganismele omorâte sau atenuate din compoziţia vaccinurilor, pot fi adăugate cantităţi mici de alte substanţe pentru a îmbunătăţi răspunsului imunitar, pentru a preveni contaminarea şi pentru a stabiliza vaccinul împotriva variaţiilor de temperatură şi a altor factori. Vaccinurile pot conţine mici cantităţi de materiale folosite în procesul de fabricaţie, cum ar fi gelatina. Unul dintre aditivii căruia i s-a acordat atenţie de curând este un conservant numit thimerosal, un derivat de mercur. Thimerosalul a fost folosit în produse medicale începând cu anii '30 şi în mici cantităţi în unele vaccinuri pentru a preveni contaminarea bacteiană. Nu există probe care să sugereze afectarea copiilor de către această substanţă. Cu toate acestea, vaccinurile pentru copii sunt fabricate acum fără thimerosal sau doar cu cantităţi extrem de mici.
Niciun comentariu: